Selymes:** „Am obținut două victorii vitale, cu Sportul și Pandurii!”

Antrenorul Astrei Ploiești, Tibor Selymes, a declarat, vineri,
că echipa sa a obținut două victorii vitale, cu Sportul Studențesc
și cu Pandurii Târgu Jiu, formații pe care a reușit să le
depășească în clasamentul Ligii I.

„Au fost două victorii vitale pentru noi, cu Sportul și
Pandurii. Am învins două echipe de care am reușit să trecem în
clasament. M-a mulțumit toată echipa. Pentru noi va fi o perioadă
de două săptămâni cu câte puțin din toate și odihnă, dar și muncă.
Avem încă mult de muncit. Am avut și avem nevoie în continuare de
puncte, de la noi spectacolul este de așteptat ceva ma încolo. Până
luni toată lumea va beneficia de odihnă, iar apoi vom merge într-un
stagiu de pregătire la Bușteni. Sâmbăta viitoare avem programate
două meciuri amicale, dar nu-mi fac probleme, am un lot numeros, o
parte din echipă va juca la Bușteni cu Brănești, iar cealalată
parte va evolua la ora 16.00 la Galați. Problema mare va fi cum
ajung eu la ambele meciuri. Deocamdată mergem cu toții la odihnă
câteva zile și putem respira altfel acum”,
a declarat
Selymes.

Formația Astra Ploiești a învins, vineri, pe teren propriu, cu
scorul de 2-0, echipa Pandurii Târgu Jiu, în primul meci al etapei
a X-a a Ligii I, prin golurile marcate de Pătrașcu ‘7 și Fatai
’75.

MEDIAFAX

Publicat: 01 10. 2010, 19:21
Actualizat: 01 10. 2010, 19:23