Selymes, apărat de un fost coleg din „Generația de aur”: **”Nu poți construi nimic în două etape”
Antrenorul formației FCM Târgu Mureș, Ioan Ovidiu Sabău, a
declarat, luni, la Casa Fotbalului, că situația unei echipe ar
trebui analizată mai atent, considerând că decizia de a demite un
tehnician după doar două etape de campionat, așa cum este cazul lui
Tibor Selymes la Astra, este inoportună.
„Așa e la noi, nu știu cine greșește însă, antrenorii
sau angajatorii când fac un contract cu noi. E o mare dilemă, un
semn de întrebare. După două etape îți faci rău ție, antrenorului
și jucătorilor. E strategia patronilor, ei investesc, ei au o
strategie, dar nu poți să contruiești nimic în două etape. Nu așa,
ar trebui analizată mai atent situația. Nu așa se face o analiză,
după două jocuri îl dai afară pe antrenor. Anul trecut în Germania,
în ultimele opt meciuri au pierdut, dar nu l-au dat afară pe
antrenor și apoi au avut rezultate foarte bune”, a spus
Sabău.
Tehnicianul formației mureșene consideră că pentru câștigarea
campionatului se vor lupta aceleași echipe ca și în sezonul trecut:
„E un început de campionat, au mai fost astfel de surprize.
Nu se poate încă vorbi de echipe ratrogradate sau care pot câștiga
campionatul. Mai e mult. Par favorite la câștigarea campionatului
cam aceleași echipe, Steaua, CFR Cluj, Rapid, Oțelul Galați. Și
Dinamo are un lot foarte bun și în plus sunt cam aceiași
jucători”.
Antrenorul formației Astra Ploiești, Tibor Selymes, a fost
demis, luni, împreună cu întreg staful său tehnic, după o decizie a
Adunării Generale a clubului prahovean, care a considerat că
rezultatele echipei din ultima perioadă au fost slabe.
Astra Ploiești a pierdut primele două meciuri din Liga I, 0-2,
în deplasare, la CFR Cluj, și 0-1, pe teren propriu, cu echipa
nou-promovată Voința Sibiu.
Tibor Selymes este primul antrenor demis de la o echipă din Liga
I în sezonul 2011/2012.