Selymes își caracterizează debutul la Oțelul: „Catastrofal”. Gălățenii rămân cu o singură victorie după nouă etape
Tehnicianul echipei Oțelul Galați, Tibor Selymes, a declarat luni seară, după eșecul din meciul cu Pandurii Târgu Jiu, scor 0-4, că acest rezultat este catastrofal și că repriza a doua a fost sub orice critică.
„Este catastrofal. Pentru că am avut două echipe diferite, prima în care am stat destul de bine, dar în a doua nu mai putem să alergăm și asta se întâmplă. Pandurii e o echipă cu jucători valoroși, care fac diferența. Dacă nu ai valoare măcar trebuie să fii bine pregătit fizic ca să alergi. Din păcate noi suntem departe de adevăr. Noi nu am putut să ieșim nici la joc, nici la primit, a doua repriză a fost sub orice critică. Norocul nostru că o să vină o pauză de două săptămâni în care cât de cât ne mai putem pune la punct fizic”, a spus Selymes la Look TV.
Pandurii Târgu Jiu a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (0-0), echipa Oțelul Galați, într-un meci din etapa a IX-a a Ligii I, în care gazdele au marcat primele trei goluri într-un interval de patru minute, iar oaspeții au jucat pe final în inferioritate numerică.
Golurile au fost înscrise de Roman ’58, ’61 și Matulevicius ’59, ’82.