Selymes, la primul antrenament cu Astra

Selymes, la primul antrenament cu Astra
  • Publicat:
  • Actualizat:

De ieri, noul antrenor al Astrei, Tibor Selymes a intrat „în
pâine”, cum se spune, acesta conducând prima ședință de pregătire,
în noua calitate. Fostul internațional, care s-a despărțit de
Sportul Studențesc, pentru a veni la Ploiești, a avut la
dispoziție, la primul antrenament un lot format din 22 de jucători
de câmp și 5 portari, Seymes incepând munca sa cu câteva teste
fizice date jucătorilor, pentru a vedea nivelul de pregătire al
echipei, lăsat „moștenire” de Stoichiță, împreună cu 4 puncte în
clasament.

Mulți absenți, dar și o noutate absolută

De la primul antrenament condus de Selymes, Cezar Zanfir, Gabriel
Manu, Mihai Barbu și Valentin Sinescu – acesta din urmă, secretarul
general al clubului, va rămâne în noua structură tehnică, au lipsit
o serie de jucători, mai mult sau mai puțin motivat. Astfel, Popara
este învoit pentru că a avut nuntă, Mihalcea a fost naș și a avut
același „tratament”, Michellini s-a accidentat la „satelitul”
Dunărea Giurgiu, bulgarul Kakalov este la un pas de a se despărți
de Astra, iar mijlocașul stânga, Alexandru Stan, are, din nou,
probleme la unghia unde s-a operat și care s-a infectat. În plus,
Mățel este în Rusia cu Naționala de tineret a României.

În schimb, fundașul central Moroiță, ultima dată la FC Snagov, a
fost menținut în lotul lărgit, după ce fusese luat de „satelitul”
Astra 2 Giurgiu, noutatea absolută fiind însă prezența unui jucător
din Danemarca, Martin Pedersen! Acesta, în vârstă de 26 de ani este
fost internațional de juniori tineret al țării sale, care a jucat
pentru Aalborg și Vejle BK, în peste 100 de partide, iar ultima
dată a fost împrumutat în Islanda, la Valur Reykjavik! Pedersen
joacă fundaș stânga și a făcut parte din lotul danez la Campionatul
European de tineret din 2006, un verdict în privința sa urmând să
se ia în câteva zile, de către noul staff.

Lotul prezent la antrenament

C. Grigore, Miron, Ebede, Vârtopeanu, Popa –
portari
Mihalache, Crăciun, Rohat, Moroiță, Nogo, Oprsal, V. Sandu, Florea,
Pedersen- fundași
Paulinho, Ben Teekloh, Strătilă, Bornosuzov, Takayuki, Pătrașcu,
Williams, C. Tudor, Dinu – mijlocași
Fatai, Lukacs, Miranda, Fonseca – atacanți

Fii primul care află
ultimele știri din sport direct pe telefonul tău mobil! Accesează
m.prosport.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
România a emis prima Carte Electronică de Identitate. Ce este buletinul cu cip
România a emis prima Carte Electronică de Identitate. Ce este buletinul cu cip
Ștefan Chirea a fost dat dispărut pe 30 martie 2025. IREAL unde a fost găsit 3 zile mai târziu
Ștefan Chirea a fost dat dispărut pe 30 martie 2025. IREAL unde a fost găsit 3 zile mai târziu
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
100.000.000€ pentru transferul lui Rafael Leao
100.000.000€ pentru transferul lui Rafael Leao
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"Lui Florin Prunea îi transmit că nu mă supăr pentru aberaţia spusă despre mine". Emil Grădinescu a tranşat subiectul |…
Este de nerecunoscut! Ce s-a ales de Raluca Zenga, după divorțul de Walter Zenga. Cum arată în prezent
Este de nerecunoscut! Ce s-a ales de Raluca Zenga, după divorțul de Walter Zenga. Cum arată în prezent
BREAKING NEWS! A murit Val Kilmer! Actorul din ”Top Gun” avea doar 65 de ani
BREAKING NEWS! A murit Val Kilmer! Actorul din ”Top Gun” avea doar 65 de ani
BANCUL ZILEI. Bulă e agăţat de o tipă: – E noaptea ta norocoasă. Am pregătit un joc special!
BANCUL ZILEI. Bulă e agăţat de o tipă: – E noaptea ta norocoasă. Am pregătit un joc special!
Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la “academia matrimonială”
Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la “academia matrimonială”
Descoperire SENZAȚIONALĂ într-unul dintre cele mai faimoase situri din lume
Descoperire SENZAȚIONALĂ într-unul dintre cele mai faimoase situri din lume
Milionarul celebru care a cumpărat un castel şi l-a transformat într-o bijuterie! Cum arată acum clădirea cu o istorie uriaşă
Milionarul celebru care a cumpărat un castel şi l-a transformat într-o bijuterie! Cum arată acum clădirea cu o istorie uriaşă
Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit, alta n-a dezamăgit!
Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit,…
Regulă nouă la bloc 2025. Interzis pentru românii care stau la bloc. Amendă de 6.000 de lei pentru vecini
Regulă nouă la bloc 2025. Interzis pentru românii care stau la bloc. Amendă de 6.000 de lei pentru vecini
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?
Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?
Mihai Morar, în doliu. De ce îi este recunoscător celui care s-a stins din viață: „Parcă ieri ne-am văzut...”
Mihai Morar, în doliu. De ce îi este recunoscător celui care s-a stins din viață: „Parcă ieri ne-am văzut...”
×