Selymes: „Punctele luate cu Brăneștiul ne scapă de emoțiile retrogradării”
Antrenorul echipei Astra Ploiești, Tibor Selymes, a declarat că
punctele obținute la meciul cu Victoria Brănești sunt foarte
importante.
„Am muncit mult pentru această victorie, am avut și ceva
noroc, dar ăsta e fotbalul. Cu CFR am jucat foarte bine și am
pierdut cele trei puncte printre degete. Sunt trei puncte foarte
importante pentru noi, care în mare parte ne scapă de emoțiile
retrogradării. Dacă ne uităm că acum șase luni eram pe ultimul loc,
iar acum suntem pe locul nouă, înseamnă că am făcut un progres.
Trebuie să fim mai proaspeți cu Timișoara și Steaua decât am fost
în jocul de astăzi. În această seară plec la Timișoara, unde voi
vedea la lucru următoarele două adversare, sper să am ce
vedea”, a precizat tehnicianul.
Selymes consideră că jucătorul Alexandru Mățel ar putea
reprezenta o soluție pentru viitorul echipei naționale:
„Râpă este mai puternic, însă Mățel are mai multă tehnică
și mai multă viteză. Și el ar putea fi o soluție pentru viitorul
echipei naționale”.
Formația Astra Ploiești a învins, vineri, pe teren propriu, cu
scorul de 2-0 (1-0), echipa Victoria Brănești, în primul meci al
etapei a XXIII-a a Ligii I.