Semedo către rivali: „Să vă temeți de noi!”
La finalul cantonamentului de la Abtenau, Antonio Semedo, atacantul lusitan al campioanei, s-a gândit și la contracandidatele din Liga I.
Ajutat de președintele Iuliu Mureșan să îngroape securea războiului mocnit cu antrenorul Ioan Andone, Semedo, pata de culoare din ofensiva campioanei, pare alt om la finalul stagiului de la Abtenau față de cum era la sfârșitul celui de la Kossen.
„Mă simt extraordinar acum și sunt sută la sută pregătit pentru meciul de la Otopeni. Abia aștept să înceapă campionatul, unde sper să repetăm rezultatele din amicale, în care am fost neînvinși”, a mărturisit Semedo, al cărui gând a zburat apoi spre rivalele din lupta pentru titlu. „Bătălia va fi foarte grea, fiindcă avem contracandidate tari, Rapid și Steaua în primul rând, dar și Dinamo și Unirea Urziceni, care s-au întărit și ele considerabil. Totuși, dacă au văzut meciurile noastre la televizor, steliștii și rapidiștii ar trebui să se teamă de noi. Nici nouă nu ne va fi ușor, dar nici lor”, a mai spus atacantul lusitan.
Amical cu FC Bihor și apoi pauză
Campionii au revenit ieri acasă din stagiul efectuat în Austria, iar azi, de la ora 10:00, vor juca ultimul meci de pregătire al verii. Adversara CFR Cluj va fi divizionara secundă FC Bihor. După partida cu orădenii, „vișiniii” vor primi liber până luni după-amiază, când vor începe pregătirea partidei de la Otopeni.
184 de minute a jucat Semedo în cele cinci partide de verificare disputate de CFR Cluj în turneele din Austria, dar nu a marcat niciun gol
Â