Semedo (foto) e dorit de Borussia Mönchengladbach, dar „Pantera” nu vrea să plece.
Un emisar al grupării germane l-a ochit pe portughez la jocul cu Dinamo, când „Seme” a reușit o „dublă”. Ulterior, aceeași persoană a revenit în România pentru jocul de Cupă cu Mioveniul, dar, ghinion, mijlocașul de culoare nu a intrat pe teren. Astfel, neamțul a decis să continue să-l spioneze pe Semedo până la finalul campionatului.
Șansele ca tranzacția să se perfecteze sunt însă destul de mici. Portughezul mai are contract cu ardelenii încă trei sezoane, după ce și-a prelungit recent înțelegerea cu aceștia. Mai mult, Semedo și-a exprimat recent și un vis. „Eu vreau să rămân aici, iar după ce termin cu fotbalul să intru în conducere. Voi fi primul vicepreședinte negru de la CFR!”, își dorește Semedo.