Semedo: „Vreau să fiu noul Lăcătuș!”

Autor a două goluri în meciul cu Gaz Metan, Antonio Semedo a dezvăluit planurile sale de viitor la echipa din Ghencea. Acesta a spus că l-a admirat pe actualul antrenor al Stelei, Marius Lăcătuș și a precizat că își dorește să egaleze performanțele acestuia la clubul din Ghencea.

"L-am văzut pe Marius Lăcătuș la televizor, când eram mai mic. L-am urmărit la un turneu final – nu știu sigur, cred că era la Campionatul Mondial din anul 1990. Era un fotbalist foarte bun. Am aflat cum am venit aici că el este simbolul Stelei. Sper și îmi doresc să realizez și eu măcar jumătate din cât a făcut el pentru acest club. Aș vrea să fiu ca Marius Lăcătuș", a spus Semedo în Click.

De asemenea, portughezul a declarat că ar vrea să își încheie cariera în România și că regretă că nu a jucat la echipa sa favorită, Benfica Lisabona. "În România sunt mai cunoscut și apreciat decât la mine acasă. Visul meu a fost să joc la Benfica, echipa mea favorită. Când eram în țară, toți mă lăudau și mă apreciau, dar nu am reușit niciodată să mă transfer la o echipă mai mare decât Boavista și eventual să prind echipa națională. De când am venit aici, lucrurile s-au schimbat în bine pentru mine și de aceea aș vrea să-mi închei cariera în România", a spus Semedo în sursa mai sus citată.

 

Publicat: 23 09. 2008, 09:32
Actualizat: 23 09. 2008, 10:32