Senzație!** De astăzi, Pițurcă își reia atribuțiile la Craiova, iar Știința are doi antrenori principali!
Eternul duel Mititelu vs Pițurcă mai cunoaște un episod. După ce
patronul Craiovei l-a suspendat pe tehnician pentru a-i cerceta
eventuale abateri disciplinare, în aceste zile cazul poate lua o
nouă turnură. Astfel, conform legii, suspendarea dictată de
Mititelu nu poate fi mai lungă de 30 de zile, timp în care
finanțatorul oltean trebuia să-l ancheteze pe fostul antrenor al
echipei naționale. Cum suspendarea a fost dictată pe 10 ianuarie,
astăzi se împlinesc cele 30 de zile legale de suspendare.
În aceste condiții, cum Adrian Mititelu nu a anunțat vreo
sancțiune pentru Pițurcă, de astăzi, conform legii, managerul
suspendat își reia atribuțiile pe care le avea înainte de
suspendare. Mai mult, cum Nicolo Napoli a fost anunțat drept
antrenor interimar, acesta trebuie să-și încheie mandatul,
deoarcere tot astăzi expiră și suspendarea staff-ului lui Pițurcă,
între care se află și principalul Eugen Neagoe!
Mai mult, conform unor avocați contactați de Gazeta de Sud, dacă
Mititelu nu anunță măsura pe care vrea s-o aplice, atunci
„suspendatul” poate da în judecată clubul, dar doar dacă decizia nu
este anunțată în termeni de 5 zile de la expirarea perioadei. Ca
situația să fie și mai încâlcită, clubul Universitatea Craiova a
anunțat că a luat o decizie în privința lui Victor Pițurcă pe 9
ianuarie, deci în termenul legal, dar nu precizează dacă aceasta se
referă la sancționarea tehnicianului sau exonerarea sa! Conform
site-ului clubului, aceasta va fi anunțată abia pe 14 ianuarie.