Mii de fani au bătut ieri drumul de 120 de kilometri dintre Cluj – Napoca și Mediaș pentru a fi prezenți la primul meci jucat de echipa lui Ionuț Badea pe stadionul Gazului.
„Suntem peste tot acasă”, sloganul Rapidului, li se potrivește de minune și fanilor Universității. Au invadat Alba Iulia, cât timp echipa lor a jucat acolo. Au fost și la Bistrița, la meciul cu Unirea Urziceni, și s-au acomodat rapid și cu noua „casă” de la Mediaș. Cei 20 de kilometri în plus față de drumul la Alba Iulia n-a însemnat nimic pentru suporterii care s-au deplasat cu mașina, așa cum n-au însemnat mare lucru nici cele 13 ore petrecute pe drum, pentru cei care s-au deplasat cu trenul. Din Turda și până la intrarea în Mediaș, drumul a fost împânzit de fani „înarmați” cu steaguri și fulare cu însemnele lui „U”.
În tribune, fanii au făcut spectacol, mai ales că cele două galerii sunt de mult timp înfrățite. Cei 300 de fani ai dinamoviștilor au cântat împreună cu galeria „șepcilor roșii”. „Ce băieți mișto, ce băieți mișto, ‘U’ Cluj și Dinamo”, „Suntem ‘U’ Cluj și suntem frați cu voi/ suntem Dinamo și suntem frați cu voi”, au fost scandările preferate ale celor două galerii. N-au lipsit nici scandările împotriva dușmanilor comuni, Steaua și CFR, fumigenele sau petardele, care au creat o atmosferă de meci de zile mari.
Mă bucur că au venit atâția suporteri să ne încurajeze, ei ne-au purtat cu adevărat spre victorie Claudiu Niculescu, atacant U Cluj Ne-am simțit ca acasă la Mediaș datorită suporterilor noștri, terenul a fost excelent. Ne priește nocturna Roberto Alfonso Delgado, mijlocaș U Cluj
Walter pe bancă, Badea la oficială Cu antrenorul Ionuț Badea în tribuna oficială din pricina suspendării de la jocul cu Oțelul, patronul Florian Walter i-a ținut locul pe banca de rezerve. Decizia finanțatorului nu e o premieră. Și la jocurile din sezonul trecut, din Liga a II-a, Walter și-a motivat echipa de lângă principal. Dulca a fost cel mai asistat antrenor de Walter, care era trecut ca delegat pe foaia de joc.
Florescu, alături de foștii colegi La jocul de ieri, trupa lui Badea a avut un suporter aparte, fostul jucător al „U-iștilor”, George Florescu. Internaționalul a ținut neapărat să fie alături de foștii colegi de la juniorii lui „U”: Abrudan și Ungurușan. „Nu puteam să nu fiu în tribună, oriunde aș merge eu tot cu inima alături de ‘U’ rămân. Clubul ăsta m-a făcut fotbalist”, și-a explicat gestul Florescu.
Walter: „La Cluj am fi avut 30.000 de fani” Patronul Universității a fost încântat de show-ul pregătit de fani la Mediaș. „Am avut un public numeros pe terenul Gazului, dacă eram la Cluj însă, erau 25.000 sau 30.000 de spectatori! Nu ne-am propus să fim nașii lui Dinamo, noi aveam mare nevoie de 3 puncte pentru a evita mulțimea de echipe din zona retrogradării”, a punctat Florian Walter, la final, pe gsptv.
Radu: „N-am câștigat datorită arbitrului” Secundul lui „U”, Dragoș Radu, spune că Tudor nu a avantajat echipa clujeană și că formația sa a făcut cel mai bun joc de atac din ultimul timp. „Am câștigat un meci important. Am practicat un joc foarte bun. Primul joc în care am atacat cât de cât. Am primit un gol nemeritat și ne-am impus astăzi datorită jocului colectiv, prin dăruire și concentrare deosebită, nu datorită arbitrajului”, a spus Dragoș Radu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER