Sepsi: **”Dacă ar fi avut personalitate, arbitrul ar fi prelungit meciul cât s-au tăvălit clujenii”
Fundașul echipei FC Timișoara, Laszlo Sepsi, a declarat, vineri
seară, după remiza cu Universitatea Cluj, scor 2-2, că dacă ar fi
avut personalitate, arbitrul partidei ar fi prelungit jocul „cât
s-au tăvălit clujenii pe jos”.
„Din păcate am luat două goluri prostești, însă cel mai
mult ne pare rău că nu am reușit să câștigăm. Suntem foarte
supărați de atitudinea clujenilor, care au stat numai pe jos, au
cerșit lovituri libere și au tras de timp cât de mult au putut.
Arbitrul dacă avea personalitate ar fi prelungit meciul atât cât
s-au tăvălit clujenii pe jos, la fel cum am văzut că s-a întâmplat
în Liga Campionilor”, a spus Sepsi.
Formația FC Timișoara a terminat la egalitate, scor 2-2 (1-2),
partida disputată, vineri, pe teren propriu, cu echipa
Universitatea Cluj, în etapa a XII-a a Ligii I. Golurile echipei
timișorene au fost marcate de Axente ‘4 și Zicu ’68. Pentru
Universitatea Cluj au înscris Szilagyi ’12 și Machado ’28.
Meciul a fost arbitrat de o brigadă formată din Alexandru
Deaconu (central), Adrian Vidan, Ioan Onicaș (asistenți) și Ștefan
Erdei (rezervă).