Sepsi – Poli Iași 3-0 (O. Viera 29, Velev 56, Hamed 78)
Minutul 90+3: Fluier final. Sepsi învinge Poli Iași, scor 3-0, după o prestație solidă, corelată cu un joc extrem de modest al oaspeților. Elevii lui Flavius Stoican au ajuns la 7 goluri încasate în ultimele două partide. Sepsi a urcat temporar pe primul loc, la egalitate cu Gaz Metan Mediaș, care primește vizita FCSB-ului, duminică, de la ora 21:00.
Minutul 78: GOL Sepsi! Yasin Hamed l-a învins pe Cobrea pentru 3-0. Tandia l-a lansat pe puștiul venit de pe bancă, care a scăpat în flancul drept și a înscris cu un șut plasat excelent la colțul scurt. După 0-4 cu FCSB, Poli Iași suferă o nouă umilință în Liga 1 Betano.
Minutul 56: GOL Sepsi! Stefan Velev înscrie pentru 2-0, din situație de unu-la-unu cu Alberto Cobrea. Fulop i-a pasat ideal bulgarului, care a scăpat singur cu portarul advers, pe care l-a executat cu mult calm. Este primul gol marcat de fostul mijlocaș de la Slavia Sofia, în Liga 1 Betano.
Minutul 46: S-a reluat partida dintre Sepsi și Poli Iași.
Minutul 45+1: Pauză la Sf. Gheorghe.
Minutul 29: GOL Sepsi! După minute bune în care defensiva moldovenilor a fost încercată, căpitanul Ousamane Viera a deschis scorul. Viera a încercat să centreze din voleu în fața porții, Andrei Sin a deviat balonul, iar portarul Alberto Cobrea a fost păcălit. Chiar dacă a încercat să se redreseze, portarul lui Flavius Stoican n-a mai putut respinge balonul, care a lovit bara din dreapta, după care s-a scurs în plasă, pentru 1-0.
Minutul 1: A început partida de la Sf. Gheorghe.
Moldovenii au o revanșă de luat, ei duelându-se cu cei de la Sepsi de două ori până acum și de fiecare dată au pierdut. De asemenea, meciul e unul special pentru Eugen Neagoe, care a antrenat la Iași în 29 de etape în sezonul 2016 – 2017, având cea mai lungă serie de invincibilitate din acea ediție: 15 partide consecutive fără înfrângere.
„Nu am niciun resentiment față de Iași, am uitat repede modul în care am fost tratat la un club la care am pus suflet. Mai mult, îmi va face mare plăcere să-i revăd pe cei cu care am lucrat și mai sunt acum la echipă. Va fi un meci ca toate celelalte pentru mine. Se confruntă două echipe bune, cu jucători valoroși, greu de bătut. Îmi doresc victoria. Avem un atu și din partea publicului, cred că stadionul va fi aproape plin„, a spus Eugen Neagoe.
„Ne așteaptă o partidă dificilă, cu o echipă care a pus probleme acasă unor echipe cu nume, cum s-a întâmplat în acest campionat cu U Craiova, și care a obținut rezultate bune în deplasare. Venim după un duș rece, chiar foarte rece, cu FCSB. Merg pe ideea că acolo a fost un accident. Am analizat, am văzut ce am greșit și sper să nu mai facem asemenea greșeli”, a declarat și antrenorul celor de la Poli, Flavius Stoican.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER