După remiza de aseară cu Sturm Graz, scor 1-1, jucătorii Petrolului au avut și motive de bucurie, atmosfera din lot fiind una excelentă, în condițiile în care au existat două motive de sărbătoare.
Haitianul Jean Sony Alcenat și directorul executiv Alexandru Crângu și-au aniversat aseară ziua de naștere. Primul a fost mâzgâlit cu frișcă de colegii care i-au pregătit un tort și câteva surprize, iar Crângu a făcut pur și simplu o baie de șampanie.
Duminică se joacă amicalul cu Anji
Următorul joc de pregătire al ploieștenilor va avea loc peste trei zile, când prahovenii vor întâlni pe Anji Makhachkala. Partida se va disputa începând cu ora 17:00 și va reprezenta penultimul test al Petrolului din cadrul primului stagiu din Antalya. Trupa lui Contra va încheia cantonamentul cu amicalul împotriva sârbilor de la FK Jagodina, programat pe 29 ianuarie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER