Serea,** arbitrul cu pistol-mitralieră!

Comisarul-șef de penitenciare Ion Diță, șeful lui Ionică Serea
(foto, în stânga) de la Penitenciarul din Focșani, a vorbit, pentru
ProSport, despre fostul arbitru.
„Lucrează la noi din 15 decembrie 2009. Având în vedere că era nou
angajat, era prevăzută pentru el o perioadă de debut de un an. În
februarie a participat la un curs de inițiere la școala de
pregătire a agenților noștri de pază de la Târgu Ocna. Mi-a zis
marți că trebuie să meargă la DNA și l-am învoit pentru azi (n.r. –
ieri)”, ne-a spus Diță.

Serea avea
pistol-mitralieră!


În cazul în care va fi arestat definitiv, Serea va fi suspendat din
funcția pe care o deține la Penitenciarul din Focșani: cea de
funcționar public cu statut special. „Dacă se va începe urmărirea
penală și judecata se va face în stare de libertate, i se vor
diminua drepturile salariale de la 1.500 de lei la 600 de lei,
salariul minim pe economie. Dacă va rămâne în arest preventiv, va
fi suspendat din funcție. Până acum, Serea a participat la acțiuni
de escortare și de pază a deținuților. A avut asupra sa un
pistol-mitralieră cu trei încărcătoare pline. Îi ducea pe deținuți
la punctul de lucru, la instanță, la spital, în funcție de caz”,
ne-a mai spus Diță. Serea a fost exclus din arbitraj anul trecut,
după ce a avut o prestație extrem de slabă la semifinala Cupei
României de la Urziceni, FC Vaslui – CFR Cluj, neacordând două
penalty-uri clare pentru moldoveni

Publicat: 30 04. 2010, 10:04
Actualizat: 30 04. 2010, 10:05