Sergiu Buș, cu un picior în curtea Voinței: „Vreau la Sibiu!”** Vezi când va semna contractul!
După ce conducerile celor de la CFR
Cluj și Voința Sibiu s-au înțeles pentru un împrumut pe un an al
atacantului Sergiu Buș, acesta și-a manifestat, la rândul lui,
dorința de a evolua pentru formația antrenată de Alexandru
Pelici.
„Îmi doresc foarte mult să
joc, iar la CFR concurența e foarte mare, deci nu există șansa să
rămân. Eu mi-aș dori să joc la Voința, știu că cei de acolo și-au
manifestat interesul pentru transferul meu”, a declarat
Sergiu Buș.
Actele urmează să fie
semnate luni
Ultimul pas pentru definitivarea împrumutului lui Buș la Voința
este semnătura jucătorului, care este, la momentul acesta, doar o
chestiune de timp. În cazul în care nu se va întâmpla nimic
neprevăzut, actele vor fi semnate luni, urmând ca fotbalistul
CFR-ului să evolueze un an pentru formația sibiană.
„Cluburile s-au înțeles, mai lipsește doar semnătura mea.
Urmează să merg luni la Sibiu și să semnez contractul”, a
mai spus Buș.
Articol scris de Mihai
Cinpoeru