Sergiu Buș, gata de un nou început: „M-ar tenta un transfer la Dinamo”

Dinamo dorește să se întărească în această iarnă, iar una dintre țintele sale pentru retur este atacantul Sergiu Buș, de la Corona. Vârful brașovenilor a declarat joi că nu știe nimic de interesul dinamoviștilor pentru el, dar recunoaște că ar fi tentat să plece  în Ștefan cel Mare.

„Normal că m-ar tenta un transfer la o echipă ca Dinamo, dar deocamdată eu nu știu nimic. În caz că va sosi o ofertă, o voi analiza serios. Deocamdată mă gândesc doar la ultimele două meciuri din 2013 pentru Corona”, a spus Buș, completat de antrenorul nou-promovatei, Jery Gane: „E foarte bine că Buș e dorit de Dinamo, e golgheterul nostru, a avut un sezon foarte bun care l-a propulsat în atenția altor cluburi. Jucând constant și marcând și goluri e normal să ai oferte. Sigur că nu ne vom opune viitorului unui jucător, dar trebuie să vină și o ofertă convenabilă pentru club. Am jucat și eu la Dinamo, știu ce înseamnă un astfel de club și cred că Sergiu poate sa reușească acolo”.

„Cu Oțelul avem un meci decisiv!”

Referitor la meciul din etapa 18, cu Oțelul, Gane a precizat că are mari problem de lot, dar nu se gândește decât la victori: „Începem returul cu un meci decisiv pentru noi. Nici Oțelul nu trece printr-o perioada bună. Un punct nu ne-ar avantaja, plecăm cu gândul la o victorie care ne-ar ține în cursa pentru evitarea retrogradării. Va fi greu pentru ambele echipe. Din păcate nu voi putea conta pe Coman, Olariu, Brata și Braganca, iar acest lucru nu-mi convine. Trebuie să strângem din dinți și să terminăm acest an cu capul sus”.

Publicat: 12 12. 2013, 11:22
Actualizat: 12 12. 2013, 11:58