Sergiu Hanca (28 de ani), căpitanul celor de la KS Cracovia, din Polonia, urmărește în continuare situația fostei sale echipe, Dinamo București.
Fost jucător la Dinamo în perioada 2016-2019, Sergiu Hanca și-a exprimat încrederea pentru noul antrenor de la Dinamo, Gigi Mulțescu, numit pentru a cincea oară pe banca tehnică a „câinilor” pentru a redresa corabia.
În ceea ce privește viitorul clubului, Sergiu Hanca apreciază eforturile suporterilor acționari, însă este de părere că aceștia trebuie să găsească un investitor puternic pentru a putea salva cu adevărat echipa din „Ștefan cel Mare”.
„Îi urmăresc mereu, le țin pumnii și chiar m-aș bucura să o scoată la capăt. Trebuie să fie un club stabil, din punctul meu de vedere. Acum, e un club care trăiește doar din banii fanilor. Este extraordinar ceea ce fac ei, dar nu cred că o pot duce la capăt, au și ei nevoie de un investitor. Sunt consecințe de-a lungul anilor, toată lumea știe asta și din păcate cei care sunt acum acolo trebuie să tragă să o scoată la capăt.
(n.r. despre numirea lui Gigi Mulțescu) El mereu a fost mantaua de vreme rea și se pare că cei care l-au ales au încredere în el. Și eu am încredere în dânsul și chiar îmi doresc să câștige Cupa. Și în campionat să încerce să termine cât mai sus. Sunt sigur că prin câștigarea unui trofeu vor putea atrage mai mulți sponsori pentru această echipă”, a spus Sergiu Hanca, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER