Pandurii Târgu Jiu a câștigat, sâmbătă, ultimul amical al verii, scor 6-0 (1-0) cu nou-promovata în Liga a III-a Olimpia Râmnicu Sărat. Partida s-a disputat pe „Municipalul” severinean, stadion care va găzdui meciurile de acasă ale echipei gorjene în noul sezon de Liga 1.
Mihai Răduț (’40, ’53), Mihai Roman (’60, ’61), Rodemis Trifu (’64) și Valentin Munteanu (’83 – pen) au marcat pentru CS Pandurii, care în prima etapă a Ligii 1 va juca, în deplasare, cu ACS Poli Timișoara.
În testul de sâmbătă seara, antrenorul Edi Iordănescu a mizat pe: Mingote (Stanca ’46) – Ungurușan, Fernandes, Șandru (Val. Munteanu ’59), Momcilovic (Grecu ’62) – Mrzljak, Pițian (Filippetto ’66), Ciucur (Trifu ’63) – Nicoară, Răduț (Khalouta ’66) – M. Roman.
Nou-promovata buzoiană a fost greu de depășit de „panduri” în prima repriză a testului de pe stadionul din Turnu Severin. Foto: Mircea Oglindoiu
„O primă repriză mai dificilă. Am intrat mai greu în ritm și am marcat destul de târziu. Adversarii au fost destul de motivați, dar, probabil, noi am resimțit și oboseala de după cantonament. Până la ora meciului cu Poli vom avea prospețimea necesară și sper să ne întoarcem cu puncte de la Timișoara”, a spus Răduț, autorul primelor două goluri în amicalul de la Drobeta Turnu Severin.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER