Nou-promovata CS Turnu Severin a fost învinsă cu 4-1 (3-1) de Volyn Lutsk, echipă pentru care au evoluat Bicfalvi, Iliev și Subotic. Fostul atacat de la FCM Târgu Mureș a și marcat un gol pentru ocupanta locului 12 din Ucraina, care, după un sfert de oră de la startul amicalului din Slovenia, conducea deja cu 3-0! Până la pauză, atacantul Cosmin Vancea (foto) a punctat pentru CS Turnu Severin.
„Am întâlnit o echipă cu experiență, care, spre deosebire de noi, joacă de mulți ani în prima ligă. Volyn are un lot valoros și un buget cu mult peste al nostru, dacă ținem cont că în această vară i-a transferat pe Iliev, Bicfalvi și Subotic, jucători cu salarii foarte mari în Liga I. Deși scorul e cam mare, nu am jucat rău! Am primit toate golurile din faze fixe. Neatenția ne-a costat. Am avut ocazii mari în partea secundă, dar n-am mai marcat”, a spus vicepreședintele Răzvan Lupu.
Jucătorii nou-sosiși, soluții pentru repriza secundă Exceptându-l pe mijlocașul stânga Alexandru Zaharia, în locul căruia a fost titularizat Marius Ologu, antrenorul Marian Bondrea a mizat pe același 11 ca în primul amical, cu FK Triglav Kranj (2-2). Astfel, CS Turnu Severin a început partida cu Volyn Lutsk în formula:
Mihai Ștețca – Milan Mitic, Marius Bălău, Alexandru Dandea, Silviu Bălace – Alexandru Neacșa, Florin Pătrașcu, Adrian Olah, Marius Ologu – Hugo Moutinho, Cosmin Vancea.
Practic, dintre cei 10 nou-sosiți, în primele două amicale ale verii, doar Păstrașcu și Ologu, aduși de la Astra Ploiești, au jucat titulari la echipa severineană, care marți, de la ora 19.00, va întâlni FK Simurq Zaqatala, la Kranjka Gora.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER