După ce mai mulți jucători de la CS Turnu Severin au parafat deja înțelegeri cu alte cluburi, recent retrogradata din Liga I susține că fotbaliștii în cauză se află sub contract până la sfârșitul lunii iunie, iar clubul are dreptul de prelungire a înțelegerilor respective.
Echipa de la malul Dunării a emis un comunicat în acest sens, prin care precizează că jucătorii riscă suspendarea pentru dublă semnătură, dar solicită și sancționarea echipelor care i-au contactat pe componenții săi.
„Având in vedere articolele recente apărute in presa scrisă si online, CS Turnu Severin face următoarele precizări, referitoare la situația contractuală a jucătorilor Antonio Asanovic, Alexandru Neacșa, Mîrza Hasanovic și Leonidas Panagopoulos. La această dată, toți jucătorii mai sus menționați se află sub contract cu CS Turnu Severin. Totodată, prin contractele încheiate cu jucătorii, clubul și-a rezervat un drept depreempțiune cu privire la durata contractuală, drept ce a fost exercitat în termenul stabilit de comun acord, astfel că orice negociere purtată cu aceștia de către alte cluburi, fără informarea în scris a CS Turnu Severin, reprezintă abatere disciplinară, prevăzută de art.23 lit d din RSTJF și sancționată de art.24. În egală măsură, reprezintă abatere disciplinară și încheierea de către jucători de contracte sau convenții cu două sau mai multe cluburi pentru aceeași perioadă de timp”, se precizează în comunicatul emis de CS Turnu Severin.
Croatul Antonio Asanovic și bosniacul Mîrza Asanovic au semnat deja pe trei ani cu Dinamo București, unde ar mai putea ajunge și grecul Alexandros Biris. Alexandru Neacșa nu s-a înțeles cu Dinamo și e aproape de un transfer la SC Vaslui, iar Leonidas Panagopoulos e dorit de mai multe cluburi, printre care și câștigătoarea Cupei României, Petrolul Ploiești. Și antrenorului Jerry Gane îi expiră înțelegerea cu CS Turnu Severin, dar oficialii de la malul Dunării nu mai par dispuși să-i mai prelungească contractul, ca în cazul jucătorilor mai sus menționați. Favorit să preia banca tehnică e Flavius Stoican, iar Gabriel Boștină ar putea deveni noul președinte.
CS Turnu Severin nu a stabilit data la care va avea loc reunirea lotului
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER