Anton a punctat de două ori ieri în CS Severin – Pandurii 1-3
Pandurii n-au suspinat după Pintilii și se pare că n-o vor face nici după Nistor, fiindcă lângă Jiu crește un nou mijlocaș central de calitate, Paul Anton. Cu două execuții „ de beton”, la vinclu, și-a sărbătorit fostul internațional de tineret aniversarea a 22 de ani, dintre etape, chiar de ziua regalității, pe 10 mai. Un gol a închis meciul cu Viitorul, iar celălalt a deschis scorul în derby-ul Olteniei, la Severin. Adrian Comănescu, Cristi Pustai și însuși Anton au contribuit la cea de-a treia reușită săptămânală a noului star al gorjenilor. Mijlocașul a simulat credibil, arbitrul i-a oferit penalty-ul, iar Pustai l-a lăsat să execute. Până la reprezentația ex-bistrițeanului, duelul oltenesc fusese la cheremul gazdelor, care țin să nu pice măcar la fotbal, după ce criza i-a condamnat deja.
Și Costea a dat trei goluri într-o săptămână!
De altfel, ex-craiovenii din lotul Severinului mai luptaseră pentru obiectiv sub spectrul picării licenței, acum patru ani, când Știința a fost aproape de Europa League, dar a avut emoții la „dosar”. Florin Costea ieșea golgheterul Ligii I atunci, iar forma actuală amintește acest lucru. Tot la trei goluri într-o săptămână a ajuns și „decarul” Severinului prin reușita care a reaprins speranțele lângă Dunăre, unde 5.000 de fani au scandat din nou „Drobeta”, ca pe vremuri. Severinul n-a avut suflul necesar să remonteze, chiar dacă a jucat fotbal și probabil va pica sub o formă sau alta, în timp ce Pandurii își urmează drumul european după cel mai bun sezon din istorie.
ECHIPELE DE START
Severin (4-4-2): Panagopoulos – Dănănae, Tătaru, Asanovic, Olah – Neacșa, Hasanovic, D. Stoica, Vranjkovic – Fl. Costea, Thomas Joel Rezerve: Hotoboc, Tole, M. Roman, Poiană, Djalilov, Bălău, Crăciun Antrenor: Ionel Gane
CLICK AICI pentru comentariul LIVE TEXT al partidei
Pandurii (4-1-4-1): Lazar – Rusu, Viera, Mamele, Vlad – Anton – Nicoară, Nistor, Răduț, Ibeh – Matulevicius Rezerve: Horvath, Ungurușan, Voiculeț, Cristea, Rada, Alexandru Dan, Lemnaru Antrenor Cristi Pustai
Arbitri: Adrian Comănescu – Cristian Nica, Daniel Ciocănea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER