„Sezonul viitor vom vedea dacă Steaua a luat țeapă cu mine!** Din vară voi da totul pentru noua echipă”

Gigi Becali s-a lăudat că a dat lovitura și l-a transferat pe
Mihai Costea de la Craiova, jucătorul urmând să îmbrace tricoul
roș-albaștrilor din vară.

După acest anunț, Victor Pițurcă și Rodion Cămătaru s-au arătat
sceptici în privința jucătorului, declarând că acesta ar putea fi o
„țeapă” mai mare decât Andrei Ionescu.

Atacantul Științei a spus că se va vedea sezonul viitor dacă cei
doi au avut dreptate sau nu.

„Fiecare e liber să spună ce vrea acum. Vom vedea în
sezonul următor însă dacă Steaua și-a luat țeapă cu mine. Din vară
voi da totul pentru Steaua, dar Craiova va rămâne mereu în sufletul
meu oriunde voi juca. Eu n-am primit mesaje de amenințare din
partea fanilor, însă fratele meu da. Suporterii știu că eu n-am
plecat precum au făcut-o alții.
” a declarat Mihai
Costea.

Fotbalistul a vorbit și despre clauza pe care o are în contract
conform căreia nu are drept de joc împotriva Universității.

„Știu despre acea clauza care-mi interzice să joc contra
Universității. Chiar dacă n-ar fi existat această prevedere, tot
n-aș putea să joc împotriva Craiovei, nu m-ar lăsa
sufletul”
, a mai spus spus Mihai Costea.

Publicat: 30 03. 2011, 18:45
Actualizat: 30 03. 2011, 18:47