Șfaițer, după egalul cu Dinamo: „Suferim în apărare și avem ghinion”. Când va avea Botoșani un nou antrenor: „Până luni seară luăm o decizie”

FC Botoșani a remizat pe teren propriu cu Dinamo și a rămas pe locul 12, cu 8 puncte în Liga 1. La finalul meciului, Cornel Șfaițer a discutat pe larg despre meciul împotriva echipei lui Mircea Rednic, dar și despre situația incertă a clubului moldovean, rămas fără antrenor după plecarea lui Leo Grozavu.

„Am sperat, din păcate suferim în apărare și avem ghinion. Probabil dacă Cordoș rămânea în teren nu luam gol, aveam mai multă forță la mijlocul terenului. Atât am putut la acest moment. Cu Dinamo am reușit în sezonul trecut patru puncte din șase, avem returul la dispoziție, când sunt sigur că vom arăta altfel.

 
Cabrera e un jucător excepțional, care va crește de la meci la meci. L-am dorit mult la FC Botoșani și probabil va mai veni un fotbalist la fel de bun ca el. Chiar dacă alții ne cântă prohodul, echipa va ieși din situația în care este în acest moment. Va veni un nou antrenor. I-am dat tot creditul lui Grozavu, nu ne-am grăbit la demiterea lui, nu ne grăbim nici să numim alt antrenor. Am avut o listă scurtă cu antrenori pe care ni i-am dorit, vrem să vină un antrenor căruia să-i dăm credit și credibilitate două-trei sezoane, pentru că vrem să construim.
 
Mai sunt multe jocuri de disputat, vine pauza de iarnă. Am fost angrenați în toate competițiile, din păcate am rămas doar în Cupa României. Mulți tehnicieni și-ar dori să vină să antreneze la FC Botoșani. Sunt sigur că cel care va veni va sta mult timp la Botoșani. Nu am vrut să discut toată săptămâna despre noul tehnician, de mâine încolo discutăm. E posibil să fie Miriuță. Până luni seară luam o decizie”, a spus pre;edintele lui FC Botoșani.
Publicat: 20 09. 2015, 23:19
Actualizat: 20 09. 2015, 23:20