Oțelul trăiește! Echipa lui Dorinel Munteanu a câștigat ieri la Cluj, 1-0 cu CFR, și continuă lupta la vârf pentru titlu alături de Poli Timișoara și FC Vaslui. De cealaltă parte, după eșecul de ieri, CFR rămâne în mod clar în afara Europei.
O fostă campioană și o actuală pretendentă la titlu s-au ciocnit ieri în Gruia, într-o atmosferă discordantă. Cele patru mii de voci prezente în tribune au fost asmuțate spre brigada de arbitri, nicidecum spre partida cu o miză unilaterală. A oaspeților. Ca dovadă, Oțelul s-a ostenit încă din minutul 14 să arate acest lucru, prin execuțiile chinuite de Pena și Antal în fața porții. Neputința se contabilizează doar în statistica meciurilor. Nu și pe tabelă.
Buș, mutarea de geniu a lui Munti
Fluierăturile au furat spectacolul, oricum inexistent pe gazon. Și au avut dublu destinatar: o fostă campioană care agonizează la mijlocul clasamentului și arbitrii. Doar Dorinel a primit bezele din tribune, în amintirea luminosului trecutul „feroviar”.
Dar Pena și Iorga și-au amintit că echipa lor a obținut până aseară doar o victorie în ultimele șapte partide. Însă au rămas cu gândul. Șuturile lor au trecut pe lângă (48), respectiv în plasa laterală (57), din poziții favorabile. În rest, scâncete de disperare și încercări surde, fără pic de strălucire. Fotbalul a fost acoperit de fluierături tot mai diversificate, până aproape de final. În minutul 79, Dorinel Munteanu mută câștigător. Îl scoate pe Iorga și-l introduce pe Laurențiu Buș. Două minute mai târziu, acesta centrează perfect pentru Antal, care, singur în careul mic, nu iartă: 0-1 și Oțelul dovedește că nu s-a predat în lupta pentru titlu. CFR Cluj: 32. Mincă – 55. Nuno Diogo, 20. Cadu, 24. Rada, 4. Panin (29. Batin ’83) – 8. Kivuvu (25. Buș ’46) – 28. Kone, 5. Sare, 18. Peralta, 11. Nicoară – 16. Bastos (22. Hora ’63). Antrenor: Alin Minteuan.
Oțelul Galați: 12. Grahovac – 3. Râpă, 30. Perendia, 18. Costin, 14. S. Ilie – 29. Giurgiu, 24. Filip – 8. Antal, 15. Ibeh, 6. Iorga (17. Buș ’73) – 27. Pena (19. Punosevac ’90+1). Antrenor: Dorinel Munteanu.
Cartonașe galbene: Rada ’22, Bastos ’42 / Antal ‘8 Arbitri: Cristian Balaj – Cristian Nica, Radu Ghinguleac – Mihai Marcu Observatori: Nicolae Grigorescu, Ion Turculeanu. La meci au asistat 4.000 de spectatori.
CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT DE LA CFR-OȚELUL
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER