Sfârșit de vacanță în Copou. Două noutăți la reunirea Iașiului
Fotbaliștii grupării CSM Poli Iași au reluat pregătirile, astăzi, la stadionul din Copou, după trei săptămâni de vacanță. Antrenorul Flavius Stoican a avut la primul antrenament al anului un lot de 23 de jucători, între aceștia regăsindu-se și nou-veniții Alexandru Taciuc (Știința Miroslava) și Bogdan Gavrilă (Ethnikos Achna, Cipru).
Taciuc a semnat la sfârșitul anului trecut pe trei ani cu CSM Poli, în timp ce fostul dinamovist Gavrilă a și-a pus iscălitura în cursul dimineții pe un contract valabil doi ani și jumătate. La reunire s-au prezentat și cei patru jucători la care antrenorul Flavius Stoican a renunțat, Moisi, Vremea, Spătaru și Tiago. Primul va fi împrumutat, cel mai probabil la Știința Miroslava, iar cu ceilalți trei se va negocia rezilierea angajamentelor.
Au lipsit motivat Qaka, Jo Santos și Platini, fie din cauza zborurilor (primii doi), fie a unor probleme familiale (ultimul).
Bogdan Gavrilă: „Flavius Stoican a avut un rol decisiv în alegerea mea”
Noua achiziție a Iașiului, Bogdan Gavrilă, a declarat că antrenorul Flavius Stoican a avut un rol decisiv în decizia sa de a semna cu CSM Poli. „Am venit la Iași pentru Flavius Stoican, antrenor cu care am mai lucrat. Îl cunosc, am mare încredere în el, dânsul este principalul factor care m-a convins să vin la Iași. Este un proiect ambițios aici, am întâlnit oameni serioși și nu am avut prea multe de discutat. Am semnat un contract pe doi ani și jumătate și sunt optimist că vom prinde play-off-ul. Am urmărit programul ultimelor meciuri, cred că avem un avantaj. Dacă vom începe bine anul, cu o victorie la Voluntari, iar apoi vom câștiga meciul direct cu Botoșani, șansele noastre vor crește”, a declarat Bogdan Gavrilă, care este convins că mai are de demonstrat multe în Liga 1: „Mai am foarte multe de arătat în fotbalul românesc. Încă vreo zece ani. Sunt jucători de valoare la Iași, mai ales pe postul pe care joc eu, dar îmi place concurența”.
Gavrilă a vorbit despre lupta pentru titlu, dar și despre situația fostei sale echipe Dinamo: „Am urmărit meciurile din Liga I când am avut timp. Mi se pare un campionat mai puternic, asta și pentru că au dispărut echipele în insolvență, care erau o mare problemă. Echipele din față s-au întărit, cred că lupta pentru titlu se va da între primele trei. Dinamo este în cădere, dar sper ca ei să-și revină. Oricum, este un capitol închis pentru mine”.
Lotul prezent la reunire: Ivan Kelava, Alexei Koșelev, Ștefan Târnovanu, Teodor Axinte (portari), Gabriel Bosoi, Alexandru Taciuc, Cătălin Ștefănescu, Vlad Danale, Ionuț Cioinac, Andrei Sin, Andrei Cristea, Cosmin Frăsinescu, Adrian Moldovan, Rafael Pedro, Ovidiu Mihalache, Marius Chelaru, Vitalijs Jagodinskis, Luwaga Kizito, Bogdan Gavrilă, Salim Cisse, Ionuț Panțîru, Narcis Bădic, Vasilică Vlădeanu (junior), Andu Moisi, Danu Spătaru, Alex Vremea și Montiel Tiago.
Ultimii trei au fost puși pe lista de transferuri, în timp ce Andu Moisi va fi împrumutat la altă echipă. Kamer Qaka va ajunge la Iași în cursul nopții, Jo Santos va întârzia o zi din cauza zborurilor, în timp ce Platini a anunțat că întârzie din cauza unor probleme de familie.