Parcă am mai văzut tabloul ăsta cândva. Asemenea lui Ceaușescu odinioară, în mijlocul partidului său anchilozat, Mircea Sandu domnește peste aparatul federal fără remușcări, fără emoții, fără contestatari adevărați. Este evident că sistemul de organizare actual în fotbalul românesc e falimentar, că lucrurile nu mai pot merge așa, că ne îndreptăm spre colaps. Și tot atât de evident e că nimeni nu va mișca un deget pe 25 ianuarie, la alegerile pentru președinția FRF.
Obișnuința seculară de a ne trăi istoria prin intermediari va funcționa și de data asta. Oamenii sunt nemulțumiți, dar fiecare așteaptă ca „altul” să facă gestul decisiv, altcineva să-și pună pielea pe băț încercând să schimbe sistemul rău pentru toată lumea. Nu există iluzii: rivalul Nașului, Constantin Iacov, n-are nicio șansă la alegeri, iar bazaconiile pe care le îndrugă despre cei 130 de alegători care-l vor vota sunt doar pentru impresia artistică. E greu de spus dacă temerarul ar fi o soluție mai bună la șefia FRF. De fapt, nici măcar n-are importanță dacă Iacov e mai bun sau mai rău decât Mircea Sandu, e doar trist că fotbalul românesc n-a fost în stare să producă o alternativă serioasă după 20 de ani în care a fost liber să-și aleagă drumul și conducătorii.
Nici măcar cei doi mari Gică, Popescu și Hagi, nu pot ieși din viciul sistemic. Primul, după ce a încercat marea schimbare în 2005, a recunoscut acum semnele înfrângerii înainte să se angajeze în bătălie. Iar cel de-al doilea… Vă mai amintiți vara fierbinte a lui ’94? Când sute de mii de români ocupaseră centrul Capitalei pentru a striga „Gică Hagi președinte”? Au trecut anii, autoritatea pe care i-o dădea reputația nepătată părea, la un moment dat, arma cu care noua generație avea să spargă zidurile groase ale relațiilor de care se înconjurase Mircea Sandu. Același lucru l-a crezut, astă-toamnă, și Marin Condescu, de la Pandurii, când îi propunea „Regelui” să dea coroana imaginară pe sceptrul real de președinte al fotbalului.
Dar nu e cazul. Hagi a refuzat lupta cu Nașul. Acum aflăm și de ce: pe 25 ianuarie, exponentul noii generații, simbolul Generației de Aur, al corectitudinii și al profesionalismului, devenit între timp proprietar de club și membru al Adunării Generale a FRF, își va trimite delegatul să voteze „cu puterea”. Așa se încheie revoluția neîncepută din fotbalul românesc. Cu Gică Hagi strigând „Mircea Sandu președinte!”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER