Sfat către șefii CFR-ului:** „Lăsați-l pe Traore să plece!”

Trică este de părere că tânărul atacant ivorian ar trebui să fie
cedat în această iarnă, dacă pe adresa clubului va fi o ofertă
convenabilă.

Traore a crescut foarte mult în anul 2009. Dacă ar fi o
ofertă de 3-4-5 milioane de euro pe numele lui, ar trebui lăsat să
plece în următoarea secundă. Nu se știe ce se poate întâmpla pe
viitor, e posibil să se accidenteze. În plus, pe el va fi o
presiune foarte mare de acum înainte. Campioanatul din Anglia cred
că i se potrivește cel mai bine
„, a mai declarat
mijlocașul Craiovei pentru www.prosport.ro

„Tony e sufletul CFR-ului”

Trică a rămas impresionat din perioada petrecută la CFR de modul în
care se pregătea și juca Tony. „Tony e sufletul echipei,
cea mai mare greșeală a șefilor de la CFR ar fi să îl lase să
plece. Am fost impresionat de devotamentul său, nu am văzut în
viața mea un asemenea jucător străin care să lupte atât de mult
pentru o formație din România. Tony, Cadu și Dani sunt cei mai
importanți jucători pentru CFR, ei nu joacă pentru bani
„,
mai spune Trică.

Cifrele lui Eugen
Trică la CFR Cluj

Sezonul 2007-2008 Meciuri Minute Goluri
Liga I 30 2375 14
Cupa UEFA 2 160 1
Cupa României 3 123 0

Sezonul 2008-2009 (tur)
Meciuri Minute Goluri
Liga I 16 903 2
Liga Campionilor 5 403 0
Cupa României 2 48 3
* în perioada ianuarie – iunie 2009 a jucat la Anorthosis
Famagusta

Sezonul 2009-2010
Liga I 1 15 0

Publicat: 10 01. 2010, 08:30
Actualizat: 10 01. 2010, 09:05