Sfat pentru oficialii roș – albaștrilor:** „Nu-l vindeți acum pe Chiricheș, lăsați-l să prindă și preliminariile! Atunci vom afla prețul corect”

Cel mai căutat jucător român în această vară pentru un transfer în străinătate este Vlad Chiricheș, fotbalist de care s-au arătat interesate Milan, Lazio sau Roma.

Mihai Stoichiță îl sfătuiește pe Gigi becali să mai aibă răbdare și să nu îl vândă acum pentru că valoarea i-ar putea crește foarte mult într-un an de zile.

„Eu nu l-aș vinde acum. L-aș lăsa să joace contra Olandei și a celorlalte echipe din preliminariile Campionatului Mondial. Prețul corect se va afla după ce va evolua împotriva acestor echipe și sunt convins că o va face bine”, a declarat Mihai Stoichiță la Dolce Sport.

Fostul antrenor al Stelei îl laudă pe Chiricheș, un jucător cu reale calități.

„Este un om deosebit, un fotbalist bun și cu niște calități deosebite. Prețul nu putem să i-l facem încă, pentru că suntem români și nu prea avem preț”, a mai spus fostul antrenor al Stelei.

Publicat: 19 06. 2012, 15:00
Actualizat: 19 06. 2012, 15:01