Ovidiu Petre s-a întors ieri de la Bologna, unde a fost supus unei serii de investigații medicale efectuate de o echipă condusă de doctorul Maurillo Marcacci. Asta după ce, la finalul returului cu Galatasaray, mijlocașul s-a plâns de dureri la genunchiul piciorului drept, motiv pentru care a ratat toate meciurile de atunci. Analizele efectuate în Italia de „Sârmă” au relevat faptul că fotbalistul este apt de joc, însă recomandarea doctorilor italieni a fost ca stelistul să rămână la pregătiri sub o strictă supraveghere medicală, pentru a evita eventualele complicații. În Italia, Petre a făcut un RMN și i s-a prescris un program complet de recuperare. Pentru a fi sută la sută apt în vederea primului meci din grupele Champions League, cel cu Bayern München de pe 17 septembrie, medicilor Stelei li s-a recomandat ca închizătorul să nu forțeze la ședințele de pregătiri. Ovidiu Petre a fost operat ultima oară înainte de Euro la meniscul genunchiului drept, după ce a fost lovit de un cameraman la o partidă banală de volei. De atunci, după fiecare meci i s-a umflat zona afectată, după cum a dezvăluit Marius Lăcătuș. În funcție de evoluția recuperării și de necesitatea utilizării lui, Petre ar putea fi folosit doar o repriză în următoarea partidă a Stelei din campionat, cea cu Farul de pe 12 septembrie.
4 meciuri a jucat Petre în acest sezon, două cu Galata și alte două în campionat. A ratat în rest alte patru partide, plus ultimele meciuri ale naționalei
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER