Shakira se întoarce! „Borcea vrea să danseze și o va face!”
Vasile Turcu este convins că investițiile făcute de acționarii dinamoviști în vară și în această iarnă vor da roade și că formația din Ștefan cel Mare va reuși să obțină cel de-al 19-lea titlu din istoria clubului la finalul acestui sezon.
Acționarul dinamovist spune că "Shakira", așa cum mai este poreclit Cristi Borcea, a uitat să danseze și că speră ca finalul sezonului să îi ofere motive să își exerseze din nou mișcările care l-au făcut celebru.
"Tamaș este de valoare și Dinamo are nevoie de el! România are nevoie de el. Dar în orice societate e nevoie de disciplină. Dinamo a avut cele mai mari investiții din România, de aceea cred că putem lua titlul. Nu va fi ușor, dar cred în valoarea lotului, concurența este foarte mare. Ne așteaptă 17 finale, orice pas greșit ne costă. Nu vrem să avem emoții și sper să risipim orice emoție înainte de finalul campionatului. Nu vreau să așteptăm până în ultima etapă. Borcea și-ar dori să danseze, a muncit enorm la acest club, și-a lăsat familia pentru echipă, îi urez să danseze la final", a declarat Turcu la Sport.ro.