Shalaj crede în Dinamo: „Am avut și alte oferte, dar am ales să vin aici. Sunt sigur că avem șanse să câștigăm un trofeu!”
Gezim Shalaj este pariul lui Mircea Rednic pentru retur. Fostul jucător al Pandurilor a ales Dinamo, convins că poate să cucerească un trofeu cu formația din Ștefan cel Mare.
Deși a fost dorit și de alte formații importante din Liga 1, Shalaj a dat curs ofertei „câinilor”, în proiectul cărora are încredere deplină.
„Am avut o ofertă bună de la Dinamo și mi s-a părut interesantă, pentru că știu că Dinamo este o echipă mare din România, o echipă cu tradiție și pentru mine este o oportunitate să fac parte din acest lot.
Am mai avut discuții cu unele cluburi, dar până la urmă, oferta de la Dinamo a fost potrivită. Nu vreau să discut de alte cluburi.
Au început foarte bine în acest sezon, au jucat foarte bine, dar este prea devreme să vorbim despre campionat. Cred însă că avem șanse ca la finalul sezonul să câștigăm un trofeu„, a spus mijlocașul, conform DigiSport.
Debutul lui Shalaj într-un meci oficial pentru Dinamo se pare că se va lăsa așteptat, mijlocașul fiind în urmă cu pregătirea fizică. În privința poziției din teren, acesta a declarat că este un fotbalist polivalent, astfel că întreaga responsabilitate îi va aparține lui Mircea Rednic.
„Am doar o săptămână de antrenamente și nu am mai jucat de ceva timp un meci oficial. Pot să joc mijlocaș stânga sau dreapta. Prefer să joc în bandă, dar până la urmă, antrenorul decide„, a mai precizat Gezim Shalaj.
- În vârstă de 25 de ani, Gezim Shalaj și-a început cariera la SC Dudingen și a mai evoluat în campionatul Elveției pentru SC Kriens, FC Lucerna și FC Lugano.
- Cu FC Lucerna, Shalaj a fost vicecampion și finalist al Cupei Elveției în urmă cu trei sezoane. Pentru formația Pandurii Târgu Jiu, mijlocașul elveția a reușind trei goluri și șase pase decisive, în 27 de partide.