Show galben-verde!** FC Vaslui – Farul Constanța 4-2!
Spectatorii au avut parte de o primă repriză senzațională la Vaslui. Echipa antrenată de Viorel Moldovan a prins aripi încă din primele minute de joc, atunci când Hugo Luz a deschis scorul printr-un șut în forță (’10).
Farul nu a făcut față prea mult asalturilor galben-verzilor și a mai cedat o dată, în minutul 23, dar golul lui Kirovski a fost anulat pe motiv de offside. Unsprezece minute mai târziu, Vasluienii au recidivat prin noua vedetă a echipei, Wesley Lopez (’34), iar constănțenii au dat semne de revenire peste doar cinci minute, reducând din diferență prin reușita lui Pahor.
Nici nu s-a reluat bine jocul că golgheterul Marko Ljubinkovic a punctat pentru 3-1 (’40), reușind chiar dubla peste alte două minute.
Repriza secundă a fost mult mai redusă în intensitate față de prima. Pentru vasluieni, doar ocaziile răzlețe ale lui Milisavljevic (’68) și Burdujan (’90+2) sunt demne de notat, în timp ce de partea cealaltă, Chico a marcat un gol pentru Farul (’73). Însă un gol care nu a mai adus decât puține speranțe pentru elevii lui Ion Marin.
Astfel, Farul rămâne cu 22 de puncte (locul 15), iar Vasluiul depășește Steaua în clasament (locul 6), cu 35 de puncte.
CLICK AICI pentru a urmări desfășurarea partidei!