Și-a ales ținta greșită Gigi Becali?** „Sunt niște ABERAȚII afirmațiile că Alex Chipciu ar fi petrecut cu 7 femei!”
Supărat că a pierdut meciul cu SC Vaslui, scor 0-1, Gigi Becali și-a desființat jucătorii. Cei mai șifonați au ieșit Cristi Tănase și Alex Chipciu, acuzați că și-au făcut de cap cu femei.
„Chipciu a pierdut toate mingile, el a distrus echipa asta. Dacă nu era Chipciu, noi câștigam meciul ăsta. Când nu ești fotbalist, dar iei 3.000 de euro și după aia chemi vreo 7 gagici acasă…Nu găsesc altă explicație pentru faptul că nu mai aleargă nici Chipciu, nici Tănase”, a spus Gigi Becali.
În apărarea jucătorului a venit fostul său antrenor de la Sporting Pitești, Tănase Dima.
„Sunt niște aberații afirmațiile că Alex Chipciu ar fi petrecut cu șapte femei! Nu e genul de om care să petreacă cu femei, să fumeze sau să bea. Chipciu este un model pentru mulți jucători, știe ce vrea de la carieră. E un băiat de mare caracter, bine educat, spre deosebire de alții„, a declarat Tănase Dima în evz.ro