Și-a băgat dușmanul în pușcărie!

Procurorii DNA au operat ieri una dintre cele mai răsunătoare arestări din ultimii ani, cea a miliardarului Puiu Popoviciu (foto mic). Controversatul om de afaceri, unul dintre cei mai bogați oameni din România, era considerat de către Gigi Becali dușmanul său de moarte. Patronul Stelei declara că acesta ar fi în spatele tuturor necazurilor sale din ultimul timp, începând cu anchetele DNA, privatizarea Stelei, războiul cu galeria etc. „Am aflat că Puiu Popoviciu vrea să mă distrugă cu orice preț. Am avut o dispută legată de terenuri, iar eu am sesizat autoritățile. El a aflat și a spus: «Nu mă las până nu-l bag la pușcărie pe Becali!»”, declara latifundiarul în Cancan.
În 2000, Gigi Becali a licitat, ca și Puiu Popoviciu, pentru o suprafață uriașă de teren din zona Băneasa, aparținând Agronomiei. A câștigat Popoviciu, care s-a asociat cu Universitatea de Științe Agronomice, iar Becali, simțind ceva necurat, a sesizat DNA, în 2001. Au trecut opt ani de atunci și nu s-a întâmplat nimic până ieri, când procurorii l-au reținut atât pe Popoviciu, cât și pe fostul rector de la Agronomie, Ioan Alecu, alături de alți doi ofițeri de la serviciile de inteligență ale MAI (unul dintre ei fiind Cornel Ilie Șerban, campion european la judo în 1985). Între timp, pe terenul râvnit de Becali, Popoviciu a lansat un proiect uriaș, care cuprinde un cartier rezidențial, cel mai mare mall din România, Băneasa Shopping City, și retaileri uriași precum Carrefour, IKEA, Mobexpert sau Metro.

 

Nicolae Badea, cumnat și partener

Președintele lui Dinamo, Nicolae Badea, este cumnatul lui Puiu Popoviciu, ambii căsătorindu-se cu fiicele lui Ion Dincă, fostul conducător comunist din regimul Ceaușescu. Popoviciu și Badea au inițiat împreună o serie de afaceri, printre care Pizza Hut, Altrom, KFC, hotelurile Ramada și Howard Johnson.

Publicat: 26 03. 2009, 08:33
Actualizat: 26 03. 2009, 09:10