Și-a dat acordul! Daniel Niculae va pleca cu Rapid în al doilea cantonament al iernii
Daniel Niculae, unul dintre jucătorii doriți insistent de conducerea giuleșteană în ultimele luni, va merge cu Rapid în al doilea cantonament al pregătirii de iarnă, care va avea loc între 2 și 13 februarie, în Antalya.
Atacantul de 32 de ani, care a jucat ultima dată pentru Rapid în sezonul petrecut de giuleșteni în liga secundă, a fost, în ultimul timp, una dintre principalele ținte ale formației aflate pe ultimul loc în Liga 1. Dezamăgit de situația financiară precară în care se află clubul, fostul atacant al naționalei ezită să semneze un contract cu formația din Giulești, dar va merge cu echipa în al doilea cantonament din Grecia, anunță site-ul digisport.ro.
După despărțirea de Dinu Gheorghe, Valerii Moraru încearcă să reintre în grațiile suporterilor, care l-au criticat vehement în urma ultimelor evenimente din Giulești. Astfel, acționarul majoritar al Rapidului s-a întâlnit cu Nico și a încercat să-l convingă pe acesta să pună umărul la salvarea de la retrogradare, o mutare care are rolul de a-l reabilita pe omul de afaceri moldovean în ochii suporterilor rapidiști.
Niculae, care a marcat 40 de goluri în 123 de meciuri jucate în tricoul Rapidului, se va pregăti singur, în București, până când lotul condus de Cristi Pustai se va întoarce din primul cantonament din Grecia. Pe 2 februarie, fostul atacant de la Auxerre, Monaco și Nancy va pleca împreună cu echipa în cel de-al doilea stagiu de pregătire al iernii.