Și-a găsit Becali o nouă „obsesie”? A dezamăgit, dar nu poate fi scos din echipă „chiar și când nu joacă bine”. Mesajul clar transmis
Transferat de la Astra în această vară „la pachet” cu Fernando Boldrin, William de Amorim (25 de ani) a fost unul dintre cei mai slabi jucători ai FCSB în prima parte a campionatului, dar acest lucru nu-l deranjează pe Gigi Becali. Ba dimpotrivă.
Folosit de Laurențiu Regehcampf în banda stângă a liniei ofensive, brazilianul ar fi trebuit să fie omul care să creeze cele mai multe faze periculoase, să scoată adversari din joc și să-și pună colegii în situații bune, dar momentele în care s-a ridicat la înălțime au fost foarte, foarte puține. După un debut perect, cu gol în poarta lui Dinamo, De Amorim s-a stins foarte repede, a mai marcat o singură dată, cu CS U Craiova, iar una dintre explicațiile pentru jocul său slab poate fi găsită chiar în declarațiile finanțatorului.
Cum investiția în De Amorim e destul de importantă (700.000 de euro), Becali vrea să se asigure că fotbalistul adus de la Astra va avea parte de sprijin și nu s-a ferit să transmită un mesaj clar înaintea unei perioade de transferuri în care la Steaua sunt așteptați jucători ca Teixeira sau Budescu: De Amorim va rămâne titular: „Lui De Amorim e greu să-i ia cineva locul acolo, pe stânga. Mie îmi place foarte mult, chiar și când nu joacă foarte bine”, a spus Becali, la Digi Sport.
De altfel, finanțatorul FCSB i-a luat partea brazilianului și după meciul cu CS Mioveni, din Cupa României, în care mijlocașul ofensiv a ratat penalty-ul decisiv: „De Amorim e un jucător care îmi place foarte mult. Nu a confirmat în totalitate, dar o va face 100%. Poate uneori a jucat din 3 în 3 zile”, spunea, atunci, Gigi Becali.