Răzvan Pleșca, portarul dorit de Gigi Becali la FCSB, și-a luat gândul de la un posibil transfer la vicecampioana României. Goalkeeperul în vârstă de 37 de ani a vorbit despre interesul arătat de formația roș-albastră pentru el și a anunțat că nu mai există șanse ca el să plece sub comanda lui Bogdan Argeș Vintilă.
Răzvan Pleșca susține că își va încheia cariera la Gaz Metan Mediaș, echipă alături de care dorește să se califice în play-off-ul Ligii 1. Mai mult, singurul integralist din sezonul 2019 – 2020 a vorbit și despre lupta pentru primele 6 locuri din clasament.
”A fost un gând cu Steaua, când era Teja antrenor, dar s-a dus. Nu mai sunt de mult în planurile domnului Becali. Îmi văd de treaba mea la Mediaș, aici o să îmi închei cariera. Vrem în play-off. Suntem trei echipe care ne batem pe două locuri, noi, Viitorul și Botoșani. Mai sunt, teoretic, Sepsi și Dinamo, însă cu șanse foarte mici.
Problema lui Dinamo nu este că-i la opt puncte de noi, ci că a ajuns și după Sepsi. Totuși, nu cred că va ajunge un asemenea club la retrogradare. Văd că se fac multe glume pe seama asta. Dinamo a fost și-n anii trecuți în play-out, dar nu a fost niciodată în pericolul de a retrograda”, a spus Răzvan Pleșca, conform gsp.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER