Și-a pregătit „răzbunarea”, după ce a plecat de la Dinamo! Fotbalistul dat afară, șocat de ce a trăit în România: „Mă uitam la echipă și…”. Are ambiții mari: „Vreau să fiu numărul 1 al țării”

Sean McDermott (25 de ani) a spus tot ce are pe suflet după ce a plecat de la Dinamo pe ușa din dos. Irlandezul care s-a întors în Norvegia, la Kristiansund, nu înțelege de ce a fost dat afară, deși nu primise gol în primele două meciuri, recunoaște că e dezamăgit pentru neconvocarea la naționala Irlandei și susține că vrea să devină portarul numărul 1 din țara natală. 

McDermott era văzut ca un portar de perspectivă în urmă cu 10 ani. S-a lansat la centrele de copii și juniori ale lui Arsenal, dar s-a stins pe parcurs. A fost împrumutat, iar în cele din urmă staff-ul „tunarilor” a decis să-l cedeze definitiv. Înainte să ajungă în România, a mai evoluat pentru Sandnes Ulf, IK Start și Ullensaker, toate din Norvegia.

McDermott a vorbit cu cei de la Planet Football despre ultimele aventuri din fotbal, la Dinamo„Mi-au spus că o să fiu numărul 1, dar nu mă așteptam doar să apar acolo și să fiu considerat cel mai bun, nu am vrut totul de-a gata. Am jucat în primele trei meciuri, în primele două nu am luat gol, am pierdut cu 2-1 în al treilea și am citit undeva că am greșit la goluri, dar dacă te uiți nu sunt greșeli de portar, sunt doar goluri normale. Sunt goluri, nu poți fi perfect. Nu a fost un loc bun în care eu să-mi îndeplinesc obiectivele personale. Sunt încă tânăr, am 25 de ani, vreau să fiu numărul 1 al Irlandei și să joc în cele mai puternice ligi din lume, iar la Dinamo nu cred că era locul potrivit pentru a mă dezvolta. Imediat cum am pierdut un joc, eu am fost dat afară.

Pur și simplu nu e corect. Mă uitam la echipă, au cumpărat mulți jucători noi în ianuarie, iar eu nu am făcut parte din planurile lor de viitor, schimbau jucători, așadar nu era locul potrvit pentru a crește”.

Portarul e dezamăgit și pentru că a pierdut naționala: „E puțin frustrant, dar, în aceeași măsură, înțeleg decizia selecționerului. Prima oară am crezut că nu am fost selecționat, din cauza transferului la Dinamo, dar am jucat trei meciuri și acum sunt la Kristiansund. Mă văd nevoit doar să le respect decizia”. 

  • McDermott, Mandanda, Klimavicius, Dussaut, Aliji, Mustoe, N”Diaye, Jaadi, Zenke, Ait-Atmane, Jaadi, Papazoglou, Montini și Christovao sunt fotbaliștii aduși de Rednic în „Ștefan cel Mare”

„Întotdeauna am crezut că sunt un fotbalist bun. Normal, am făcut și greșeli, fac asta și acum, recunosc asta. Probabil că am fost în prima jumătate a celor mai buni sportivi din campionat, am învățat foarte multe de la fotbaliștii pe care i-am întâlnit, de la cei cu experiență mai ales. Am crescut la Arsenal, cu oameni care te ajută, te plac și vor să fie prietenii tăi. Toată lumea m-a sunat și a mi-a zis că mă pot duce într-un anumit loc.

A fost la fel și în Norvegia, în primul meu sezon acolo. Am evoluat în 19 partide, dar după aceea, când nu mai joci, nu mai auzi nimic de la nimeni. Acela a fost momentul când m-am decis să trag cât pot de tare. Și acum fac în jur de două-trei antrenamente pe zi. Se văd rezultatele. Știu că sunt suficient de bun să fiu numărul 1 în Irlanda, să mă întorc în Anglia, să joc oriunde. Muncesc din greu”

Rednic: „Nu știu dacă mai avea loc, oricum, nu avea de ce să fie supărat, pentru că a avut toată susținerea noastră. Eu am cerut un portar, nu un libero”.

Publicat: 26 03. 2019, 09:19
Actualizat: 26 03. 2019, 09:25