„Și acesta a fost un meci de fotbal”. Un susținător apropiat al vechiului și noului președinte întinde o mână taberei învinse

  • Răzvan Burleanu a câștigat al doilea mandat de președinte al Federației Române de Fotbal, încă din primul tur, după ce și-a spulberat adversarii. Burleanu a obținut 168 dintre cele 254 de voturi exprimate (66,1%), Ionuț Lupescu a strâns 78 de voturi (30,76%), Marcel Pușcaș fost votat de opt oameni (3,14%), în timp ce Ilie Drăgan nu a primit niciun vot.

Mihai Stoichiță, director tehnic al Federației Române de Fotbal, a comentat realegerea lui Răzvan Burleanu, candidatul pentru care a făcut campanie în ultimele două luni.

Și acesta a fost tot un meci de fotbal, au fost mai mulți fotbaliști care s-au înfruntat. A fost o decizie zdrobitoare, care cred că vine din cauza faptului că, acum, se înțelege altfel fotbalul, este o altă viziune asupra managementului sportiv. Burleanu a reușit să echilibreze Federația, Acum, trebuie să confirmăm prin rezultate la nivel tehnic. Nu sunt un pervers, cum au spus unii, eu nu am lucrat pentru alții și nu am trădat. Dar, îmi părea rău de ce li se întâmpla celorlați. M-am dus la Ionuț Lupescu, la Mircea Lucescu. Băiatul tânăr (n.r. – Ilie Drăgan) a fost sarea și piperul acestor alegeri”, a declarat Mihai Stoichiță la microfonul DigiSport.

Oficialul FRF este sigur că numele mari care au militat pentru Ionuț Lupescu trebuie să facă parte din viitorul fotbalului românesc și al FRF. „Eu cred că sigur se va întâmpla o coabitare, pentru că toți dorim binele fotbalului. Cred că nu se va găsi o formă de coabitare, ci de colaborare. În urmă cu ceva timp, cei din generația de aur au refuzat propunerea noastră de colaborare, foarte politicos. Era normal, din moment ce pregăteau această candidatură și proiectul paralel. Dar, înțelepciunea primează. Vrem să câștigăm cu Serbia, cu Muntenegru. Dacă unii nu te ajută cu ceva – nu se poate. Sunt fotbaliști – pe care îi idolatrizam – nu se poate să nu vrea să colaboreze!„,a transmis Stoichiță,

 

 

Publicat: 18 04. 2018, 18:43
Actualizat: 18 04. 2018, 18:44