Formația ASA Târgu Mureș va disputa partida cu FC Viitorul, din cadrul etapei a XVIII-a a Ligii I, pe Cluj Arena din cauza unor lucrări de modernizare la stadionului Trans-Sil, din Târgu Mureș, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX președintele grupării ardelene, Bogdan Mara.
„S-a făcut un proiect de modernizare a stadionului nostru, care până vineri cel mai probabil va fi gata, se vor lua toate avizele, dacă nu cel târziu săptămâna viitoare. Dar pentru a fi siguri că nu vom întâmpina dificultăți, am stabilit ca acest meci cu FC Viitorul să se dispute la Cluj”, a declarat Mara.
Partida ASA Târgu Mureș – FC Viitorul, din cadrul etapei a XVIII-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 18.00.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER