Și-au dat sufletul prin nămeții din Poiană, dar își iubesc antrenorul!** Ilie Stan, salvat de „spartanul” Pițurcă
Steliștii au suferit timp de aproape două săptămâni în cantonamentul din Poiana Brașov, însă „durerea” le este alinată acun de perspectiva celor două zile libere pe care le vor petrece alături de familii înainte de plecarea în al doilea stagiu de pregătire, cel din Antalya.
Chiar și așa, majoritatea fotbaliștilor roș-albaștri recunosc că nu acesta este cel mai greu cantonament pe care l-au susținut de-a lungul carierelor, ei având de suportat supliciile pregătirii sub comanda actualului selecționer al României, Victor Pițurcă.
„Nu este cel mai greu stagiu, mai grele erau cele din vremea lui Pițurcă, pentru că erau câte trei pe zi”, a spus Geraldo Alves într-un interviu acordat ProSport. Interesant este faptul că portughezul a prins cu Pițurcă doar un stagiu de pregătire de vară, fără a fi nevoit să se antreneze pe zăpadă.
Deși multă lume suspectează că Tănase și compania bombănesc în taină decizia lui Ilie Stan de a programa și un stagiu de pregătire montan, în realitate lucrurile nu stau deloc așa, mai mulți fotbaliști fiind convinși că rezultatele se vor vedea în retur: „Suntem conștienți că toată strategia pregătită de antrenor este făcută spre binele nostru”.