Și campioana CFR se întărește! Patru jucători noi și pentru Andone:** „Sunt foarte buni!” Trei fotbaliști au plecat deja
Până la definitivarea listei cu jucătorii care vor veni, Ioan Andone se mulțumește cu jucătorii care revin la CFR Cluj, după expirarea împrumuturilor. Antrenorul echipei campioane spune că Buș, Paul Batin, Ionuț Rada și Edimar sunt jucători buni, care pot ajuta echipa.
Cât despre transferuri, CFR își păstrează profesionalismul și caută cele mai bune soluții pentru posturile pe care caută să le întărească.
„Sigur că avem nevoie de câțiva jucători, dar trebuie să avem grijă. Dacă aducem un fotbalist, atunci acesta trebuie să fie peste ce avem. Până atunci, revin la noi după expirarea împrumuturilor Sergiu Buș (Târgu Mureș), Paul Batin (Pandurii), Ionuț Rada (Karlsruher) și Edimar (Skoda), jucători foarte buni. Renan, într-o proporție foarte mare, va rămâne la Sampdoria.
Beto are la Porto un salariu de 850.000 de euro și încă un an de contract. Nu avem cum suporta salariul ăsta. Beto m-a invitat la un meci al Portugaliei de la Donețk (n.r. – de la Euro-2012). Sixto Peralta și De Zerbi sunt la final de contract și nu li se va prelungi contractul. Cu lacrimi în ochi a plecat Peralta după ce a fost anunțat. Au terminat contractele, au o anumită vârstă, vrem altceva pe posturile lor. Deocamdată nu s-a luat o decizie să mai plece cineva. „, a declarat Ioan Andone la DigiSport, în cadrul emisiunii Fanatik Show.