Și CFR a intrat pe radarul procurorilor!** Cei de la DIICOT și Garda Financiară fac cercetări în cazul transferurilor lui Lacina Traore și Dorsin! Iuliu Mureșan neagă
După „U”, și CFR Cluj a intrat în vizorul procurorilor. După ce au făcut percheziții la sediile lui „U” Cluj și Petrolul, a venit și rândul CFR-ul să fie luat la bani mărunți
Site-ul stiridecluj.ro anunță că procurorii DIICOT și Garda Financiară fac verificări la CFR Cluj, pe motiv că au încercat să ascundă banii din transferurile lui Lacian Traore și Mickael Dorsin. În cazul acestor doi jucători, oamenii legii fac verificări despre câteva transferuri de bani din offshore-uri din Insulele Seychelles.
De asemenea, procurorii mai verifică și câteva transferuri de bani din conturile lui Arpad Paszkany în cele ale clubului, bani dați cu titlul de împrumut. Cei de la stiridecluj.ro l-au contactat pe Iuliu Mureșan pentru a cere detalii despre acțiunea procurorilor, dar acesta spune că nu i s-a adus la cunoștință despre așa ceva:
„Nu știu să fi fost vreun control la club. Pot să vă spun că în relația cu rușii de la Kuban Krasnodar am pierdut bani. Ei l-au revândut pe Lacina Traore mai departe către Anji și nu ne-au mai plătit niciun ban. Noi avem o cotă de 10% din revânzarea lui, dar rușii au declarat o sumă mai mică decât cea cu care l-au cumpărat de la noi și nu mai erau obligați să ne achite nimic. Suma reală a transferului este mult mai mare, dar nu avem cum să îi obligăm să recunoască acest lucru”, a declarat Iuliu Mureșan pentru stiridecluj.ro.