Și cu burta goală, și înjurați de fani!** „Se fac trei luni de când nu am primit banii, iar lumea vine și ne înjură” Eric anunță că Mediașul va fi invincibilă acasă
Mediașul păstrează tradiția și nu pierde cu CFR. Medieșenii au cerut două penalty-uri, refuzate de Marius Avram. Eric a declarat după meci că egalul este bun. Brazilianul acuză situația de la echipă și pe fani, care vin la stadion să înjure: „În retur, adversarii se vor speria de noi”, a mai spus atacantul.
„În prima repriză nu am fost atenți și, când s-a terminat, am ieșit cu un gol în minus. Când jucăm cu CFR întotdeauna este o motivație în plus. Ne-am adunat și am jucat mai bine și mai fericit în repriza a doua. Pentru noi egalul e un câștig”, a declarat Eric la Digi Sport.
Eric acuză fanii: „Vin să ne înjure, dar noi nu am primit de trei luni banii”
„Am uitat de situația pe care o avem cu banii. Era mai bine dacă băteam. Nu e ușor cu CFR. În retur ne vom aduna și va fi diferit aici, adversarii trebuie să se sperie de noi. E foarte grea situația, mai ales că vine lumea și ne înjura pe stadion. E greu și cu banii. Vom vedea ce va fi, avem ceva promisiuni. Trebuie să mergem acasă și să fim pregătiți. Se fac trei luni de când nu am primit banii, dar trebuie să așteptăm. Nu avem noroc, nu avem arbitrajul de partea noastră, avem ghinion”, a mai spus Eric.