Steaua a ales o metodă ineÂdită de a-și apropia și mai mult fanii, care acum sunt în război deschis cu patronul Becali. Ieri, în jurul orei 14:00, prin intermediul site-ului de socializare Facebook, Nicolae Dică a răspuns la întrebările suporterilor timp de o oră.
Discuția s-a închegat după ce mai mulți fani i-au transmis mesaje de susținere: „Vă mulțumesc foarte mult că sunteți alături de mine și vă aștept la meciul cu Brașov în număr cât mai mare! Atmosfera este foarte bună. Îmi doresc foarte mult să ating forma din 2006 și pentru asta muncesc foarte mult”, a spart gheața stelistul. „Dacă vom câștiga primele 5 meciuri, sperăm la titlu!” Ultrașii roș-albaștri și-au adus aminte și de rivalitatea cu Dinamo și l-au pus la încercare pe atacant cu o întrebare capcană: s-ar fi transferat la Dinamo? „Steaua este cel mai mare club din România și ăsta este motivul pentru care toți își doresc să ajungă aici. Sunt stelist 100%, nu am spus niciodată că vreau să merg la Dinamo. M-am întors la Steaua pentru că iubesc acest club și am avut cele mai mari performanțe”, a spus mijlocașul, după care a cântărit și șansele la titlul 24: „Dacă vom reuși să câștigăm primele cinci meciuri, putem lua titlul”.
Mache nu putea lipsi Și cum „capodopera” lui Marius Ianuli (foto sus) din cantonamentul din Turcia (când a fost filmat masturbându-se) nu poate fi trecută cu vederea așa ușor, susținătorii l-au întrebat pe Dică dacă după victoria din Bănie a dat mâna cu team-managerul. „Am dat mâna cu Mache, dar el a folosit-o pe cea stângă”, s-a amuzat de mama focului jucătorul. Ieri, Lăcătuș îl ironizase și el pe cel poreclit „Mânache”: „Am bătut cuba cu el, dar avea mănuși!”.
Spre finalul dialogului, „Dicanio” a vorbit și despre „episodul Catania”. „Perioada din Italia a fost cea mai urâtă din cariera mea de jucător. Nu aș reveni niciodată la Catania”, a încheiat vârful.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER