„Și el îmi garantează titlul!” Becali a vorbit despre posibila colaborare cu Șumudică și a comentat confuz suspendarea lui Dan Petrescu
Cum subiectul unei posibile reveniri în Liga 1 apare din ce în ce mai des în discursul lui Marius Șumudică (47 de ani), Gigi Becali a ținut să-l liniștească pe Nicolae Dică (37 de ani). Întrebat despre posibilitatea unei colaborări cu tehnicianul de la Kayserispor, finanțatorul FCSB i-a dat un vot de încredere antrenorului său, apoi a vorbit despre suspendarea lui Dan Petrescu, cel care va rata și următoarele două jocuri ale CFR-ului.
Șumi a tot transmis că ia în calcul întoarcerea în fotbalulu românesc, a vorbit frumos despre Becali și efortul financiar depus de latifundiar, dar cuvintele nu par să-l impresioneze pe omul de afaceri. Cel puțin la nivel declarativ, Becali are încredere în Dică: „Până să lucreze el cu mine, lucrează Dică și el e la Kayserispor. Toată lumea vrea să lucreze cu mine, dar doar unii au norocul. Și Dică îmi garantează titlul, nu numai Șumudică”, a spus finanțatorul FCSB, pentru Pro X.
Miercuri, Dan Petrescu a aflat de la Comisia de Disciplină a FRF că nu va sta pe bancă în următoarele două meciuri din play-off, iar Becali nu prea știe cum să interpreteze vestea: „Doar Dumnezeu știe dacă e un avantaj. Poate să fie bine, poate să nu fie bine. E adevărat că, cu Petrescu pe bancă, CFR-ul e mai puternică, dar asta nu mă interesează pe mine”, a mai transmis Becali.