„Și eu am avut probleme cu „Țigareta II”, îmi pare rău de ce i se întâmpla acum lui Lică!”

Petre Buduru a comentat scandalul în care sunt implicați Cornel Penescu, Gheorghe Constantin și mai mulți arbitri din Liga I și spune că imaginea acestora va avea mult de suferit chiar dacă vor fi declarați nevinovați. Directorul executiv al clubului Dinamo este convins că Marcel Lică era imposibil de mituit cu 2000 de dolari și spune că acesta ar trebui să fie cercetat în stare de libertate.

"Am avut probleme în 1999, cu Țigareta II, când mi s-a schimbat destinul. Și eu am avut mandat de arestare, și eu am dus lupta și am avut apoi ‘Neînceperea Urmăririi Penale’, după care l-am acționat în instanță pe procurorul Popov. Am fost repus în drepturi după aceea, inclusiv în funcția de colonel, dar au fost ani care mi-au afectat destinul Îmi pare rău de ce i se intâmplă unui alt constănțean, Marcel Lică. Este acuzat că a luat 2000 de dolari, dar tot la fel de bine cred că poate fi cercetat în libertate. Dacă nu e vinovat, cine îi mai șterge lui imaginea? Sunt convins că Marcel Lică e un bun manager, are afaceri proprii, iar pentru el 2.000 de dolari nu sunt o problemă", a declarat Buduru pentru Newsin, citat de Sport.ro.

"Tandem Huzu – Crăciunescu la CCA!"

Buduru a vorbit și despre viitoarea conducere a Comisiei Centrale de Arbitraj. Oficialul dinamovist spune că un cuplu Huzu-Crăciunescu ar fi ideal în situația de față, dar îi propune și pe Salomir sau Avram.

"Îi cunosc pe Huzu și pe Crăciunescu, ambii ar conduce foarte bine arbitrajul românesc. Eu i-aș pune pe amândoi, depinde de ei dacă acceptă, pentru că ambii sunt orgolioși. Ar mai fi oameni potriviți pentru această funcție, de exemplu Salomir și Avram. Acolo trebuie să fie un bun manager și să creeze o independență acestei structuri", a mai declarat Buduru sursei citate.

Publicat: 26 04. 2009, 15:51
Actualizat: 26 04. 2009, 16:02