În 1983, Steaua reușea să-l aducă de la FC Brașov pe cel ce urma să devină cel mai titrat jucător din istoria clubului, Marius Lăcătuș. Actualul antrenor a trăit o experiență oarecum asemănătoare cu cea a lui Răduț. În sensul că prima jumătate de sezon în Ghencea a fost foarte dificilă.
Chiar dacă îl avea pe Ștefan Petcu în spatele său, care funcționa ca un arc pentru fuleurile sale, Lăcătuș era în declin la începuturile sale în Ghencea. Cei care l-au văzut atunci povesteau: „Nu avea acea viteză năucitoare ca la Brașov și toată lumea se mira de ce. Petcu îl deschidea mereu foarte bine, dar nu avea explozie”. Cauza a fost depistată la câteva luni.
Mariana era cauza
Actualul antrenor al Stelei avea o relație încă de pe atunci cu cea care acum îi este soție, Mariana. Și cum aceasta locuia în Brașov, Lăcătuș pleca după fiecare antrenament al roș-albaștrilor în orașul natal, de unde venea abia dimineața, în pragul ședințelor de pregătire. Evident, forma fizică i-a fost afectată drastic, iar asta se răsfrângea și în evoluțiile de pe teren. Ion Alecsandrescu a aflat abia după câteva luni de traseul lui Lăcătuș și a luat decizia să o aducă și pe iubita de atunci a atacantului în București. Într-un timp extrem de scurt, „Fiara” a devenit unul dintre jucătorii determinanți ai roș-albaștrilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER