Și gloriile își depun memoriu!** Cornel Dinu: și cu salariul micșorat, și neplătit
În momentul în care Ionuț Negoiță a preluat clubul, salariul lui Mister a fost înjumătățit
Reorganizarea pe care noua conducere a lui Dinamo o clamează în ultimele săptămâni are două tăișuri. Pe de-o parte, echipa lui Ionuț Negoiță vrea să scape de oamenii care nu sunt considerați rentabili din punct de vedere financiar, dar, în paralel cu aceștia, vizați sunt și angajații dinamoviști care sunt considerați loiali fostei conduceri, adică lui Nicolae Badea.
Unul dintre aceștia din urmă, cu siguranță cel mai important pentru suporterii „câinilor”, este Cornel Dinu, simbolul clubului. În ultimii 15 ani, „Mister” a deținut permanent o funcție la Dinamo, fie că a fost antrenor, director tehnic sau administrator delegat. Ultima dintre acestea este postura pe care fostul căpitan al roș-albilor a deținut-o în perioada recentă.
La 20% din potențial
În urmă cu doi ani, Dinu era remunerat pentru postul ocupat cu 10.000 de euro lunar, dar, în urmă cu mai bine de un an, venitul i-a fost înjumătățit de comun acord, în condițiile în care Dinamo o ducea tot mai greu din punct de vedere financiar. Totuși, venirea lui Ionuț Negoiță în vârful clubului a afectat și salariul lui „Mister”. Astfel, acesta încasează acum 2.000 de euro pe lună, dar nici această sumă nu a ajuns la legenda „câinilor”. Elocventă este una din declarațiile oferite de Constantin Anghelache, noul președinte executiv al „câinilor”: „Nu puteam să mai plătim atât pentru ce a făcut un om acum 20 de ani”.
Salarii la zi, nu și la „Mister”
Astfel, deși de când a venit la echipă a achitat salariile restante ale jucătorilor și ale angajaților, se pare că Ionuț Negoiță a uitat și de Cornel Dinu. Cu toate că până la 15 aprilie jucătorii erau considerați „la zi” cu plățile, iar angajații sunt în urmă cu un singur salariu, „Mister” nu a mai primit vreun ban din partea clubului de mai bine de patru luni.
Un motiv important pentru care noii șefi nu agrează prezența lui Dinu în organigrama clubului este relația bună pe care acesta o are cu Nicolae Badea. Încă de la instalarea totală în club, conducerea numită de Ionuț Negoiță a încercat să îndepărteze ușor-ușor oamenii loiali fostului președinte CA al clubului, iar „Mister” se încadrează în acest profil. La un moment dat, șeful de la RIN a încercat chiar să cumpere acțiunile pe care „Procurorul” le deține la Dinamo, aproximativ 0, 05 %, însă fostul căpitan al „câinilor” nu a fost de acord să vândă. În acest moment, Dinu este membru al Consiuliului de Administrație de la Dinamo, acolo unde mai fac parte Constantin Anghelache, Cătălin Petrescu, Constantin Eftimescu și Cristi Herciu.
8 trofee a câștigat „Mister” în tricoul lui Dinamo ca jucător: șase campionate și două Cupe ale României
4 trofee a cucerit Dinamo cu Dinu antrenor: un titlu și trei Cupe ale României
Alexe revine în banda stângă
Problemele cu care Țălnar se confruntă, din cauza indisponibilităților lui Curtean, Matei și Munteanu, îl determină pe tehnician să improvizeze. Astfel, cel mai probabil, pentru meciul cu Pandurii, „Țânțarul” îl va retrage pe golgheterul Marius Alexe în banda stângă, în timp ce fundașul dreapta Rus va rămâne pe aceeași parte, dar la mijlocul terenului, așa cum s-a repetat la ultimele antrenamente. În acest context, Dinamo va ataca la Târgu Jiu cu Dănciulescu și Axente. (Nicu BĂ‚DESCU)