Și MM nu mai vine! „Nu-l vor apropiații mei, nu pot să fiu contra lor! Ne gândeam la Răducan, un băiat mai modest”
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri seară,
că este deranjat de faptul că a auzit că Mihai Stoica a impus unele
condiții să vină la gruparea „roș-albastră” iar acesta nu este în
măsură să o facă.
„Din punctul meu de vedere aș fi vrut să stau la
discuții cu Mihai Stoica, dar apropiații mei nu vor că Meme să
revină și nu pot să fac contra lor. La Unirea a fost director
sportiv, nu semna nimic, doar întreținea atmosfera la echipă, iar
eu îi ofeream același lucru la Steaua. Mie îmi pare rău de fapt în
ce post e el. A fost o discuție dacă vii sau nu vii. Acum am
înțeles că zice el că pune condiții. Păi e el în măsură să pună
condiții? Mie îmi era milă în ce postură e el, a fost fratele meu
mai mic. Și el crede că am eu nevoie, că sunt disperat”, a
spus Becali.
Finanțatorul stelist a menționat că cine îi pune condiții nu
ajunge la Steaua. „Păi îi pune el condiții lui Becali? Dacă
îi pui condiții lui Becali, te cureți și nu mai vii niciodată. Am
auzit că a spus că pune condiții, așa mi-a spus un jurnalist, că
pune condiții mai drastice decât Pițurcă”, a mai spus
el.
Becali a precizat că Mihai Stoica i-ar fi luat locul lui Marius
Ianuli la Steaua dacă ar fi venit. „El dacă venea, i-am și
spus, venea pentru vestiar și antrenamente. Avea el funcție de
conducere dacă venea? El era un fel ce era la Urziceni. N-avea
niciun fel de semnătură. Nu era Argăseală șeful lui, nici Duckadam,
el mă avea șef pe mine și făcea treaba asta cu echipă, stătea pe
lângă echipă. Păi ce, Mache (n.r. – Marius Ianuli, team manager)
are vreun șef? El era Mache. Era mai onorabil să fie la Steaua în
funcția pe care o avea la Urziceni. Asta știe cel mai bine să facă,
pentru asta voiam să-l iau”, a explicat el.
„Ne gândeam chiar și la Narcis Răducan, un băiat mai
modest”, a încheiat Gigi Becali la gsptv.